Atelierul din Prejmer - restaurarea unui monument UNESCO

Pe lista monumentelor istorice publicata de Ministerul Culturii si Cultelor- Institutul National al Monumentelor Istorice figureaza printre cele 14 pozitii ale sitului rural Prejmer , alaturi de cetatea fortificata ( 8 pozitii), Scoala confesionala evanghelica cu trei corpuri in incinta comuna, (1846-1848) si casa de la nr. 13 situata , in imediata vecinatate a celei mai mari si bine conservate cetati taranesti fortificate din sud-estul Europei - Cetatea Prejmer

Datorita vechimii ei (1777) dar si datorita volumetriei de ansamblu si conformarii spatiilor caracteristice pentru tipologia cladirilor din satele sasesti casa de la nr 13 a fost iclusa printre cele sapte obiective cuprinse si in lista monumentelor si obiectivelor culturale din patrimoniul UNESCO

Casa a fost construita in mai multe etape, constructia incepind in anul 1777 (casa de piatra cu beci si pod si o anexa pentru animale), ea fiind ulterior refacuta si extinsa( cu hol si casa de caramida) la inceputul secolului XX, cind s-au efectuat si unele reamenajari.

Aceste reamenajari nu s-au efectuat insa si pe structura de rezistenta a cladirii, la pod si la beci, ceea ce a dus la o degradare generalizata a constructiei, la surparea podelei camerei ce da spre strada( indeosebi la nivelul structural al grinzilor de planseu peste subsolul ce a suportat o putrezire continua din cauza existentei apei la nivelul fundatiei), dar si a structurii acoperisului , deteriorat, crapat, incomplet,la fisurarea peretilor (acoperiti superficial de mai multe rinduri de tencuieli) si inclinarea periculos de accentuate a peretelui stradal la nivelul timpanului sarpantei

Toate aceste neajunsuri nu au afectat insa aspectul traditional al unei case sasesti, cu frontonul trapezoidal (cu doua goluri de aerisire in forma de inima separate printr-o mica nisa dispusa in ax) dupa influenta barocului austriac, cu pivnita putin ingropata si parter inalt, fatada cu putine deschideri si prevazuta cu frontoane, respectind raportul plin-gol si proportia ferestrelor, cu poarta mare de acces in bolta ce depaseste aliniamentul fatadei. Trei pilastri puternici, avind bazele si cornisa profilata sustin zidaria mixta din piatra asezata in straturi successive cu caramida si acoperita cu sarpanta de lemn si invelitoare de tigla in solzi ascutiti.

Desfasurarea formata de fatada spre strada si zidaria portii impreuna cu cei trei stilpi de sustinere, incadrate de cladirile alaturate formeaza un ansamblu pitoresc de arhitectura vernaculara

In ultimii ani aceasta casa a trezit interesul presei, dar si pe cel al turistilor ce vin sa viziteze Cetatea din Prejmer.

(interviu acordat revistei Euro-Rural in 2007):

Restaurarea unei case monument istoric

Pe str. Pompierilor nr.13 se afla unul din cele sapte obiective cuprinse in lista monumentelor si obiectivelor culturale din patrimoniul UNESCO, in imediata vecinatate a celei mai mari si bine conservate biserici fortificate din sud-estul Europei, Cetatea Taraneasca Prejmer.

Casa a fost construita in mai multe etape, constructia incepind in anul 1777 (casa de piatra cu beci si pod), ea fiind ulterior refacuta si extinsa( cu hol si casa de caramida cu anexa pentru animale) la inceputul secolului XX si apoi dupa 1990 cind s-au efectuat si unele reamenajari. Aceste reamenajari nu s-au efectuat insa si pe structura de rezistenta a cladirii, la pod si la beci, ceea ce a dus la o vizibila deterioarare a constructiei ridicate in 1777, la surparea podelei camerei ce da spre strada, la fisurarea peretilor acoperiti superficial de mai multe rinduri de tencuieli si inclinarea peretelui stradal,precum si la fragilizarea intregii structuri de sustinere a casei datorata in principal excesului de apa din beci si infiltrarilor din piriul ce curge prin fata imobilului. Mai mult, dupa 1990 s-a intervenit brutal la inlocuirea de ferestre traditionale cu unele ‘’ moderne’’ total neadecvate aspectului traditional, inlocuirea treptelor de lemn cu trepte ‘’de alimentara’’ din ciment, turnarea de betoane ce nu mai permiteau respiratia peretilor.

Toate aceste neajunsuri nu au afectat aspectul traditional al unei case sasesti, cu frontonul trapezoidal (tesit) dupa moda vremii barocului austriac, cu pivnita putin ingropata si parter inalt, fatada cu putine deschideri si prevazuta cu frontoane, respectind raportul plin-gol si proportia ferestrelor, cu poarta mare de acces in bolta.

Intamplarea fericita a facut ca proprietarii actuali ai acestui imobil, familia Stela si Gheorghe Onut, oameni iubitori de istorie si arta sa aprecieze la adevarata valoarea monumentul istoric si sa faca tot posibilul pentru salvarea sa.

Doamna Stela Onut a avut bunavointa sa raspunda intrebarilor revistei noastre.

R: De cand sunteti proprietarii casei din Prejmer?
S.O.: Casa am cumparat-o in 2004 si a fost “ dragoste la prima vedere”.

R: A existat un motiv special sa alegeti Prejmerul?
S.O.:Am ales Prejmerul datorita apropierii de Brasov, dar nu in ultimul rand si pentru istoria  locului numit Tartlau.

R: Faptul ca imobilul pe care l-ati cumparat la Prejmer se afla inscris pe lista monumentelor istorice nu v-a determinat sa ezitati la cumpararea lui sau dimpotriva a insemnat ceva special pentru dvs.?
S.O.: Abia dupa ce am cumparat casa am aflat ca este monument istoric. Pentru noi a fost o provocare pe care am acceptat-o cu bucurie. Sa restaurezi o casa din 1777 e mai mult decit si-ar putea dori cineva care iubeste “ obiectele “ vechi, cineva care mai si restaureaza pictura, cineva care doreste sa scoata la lumina ceva frumos si bun ce risca sa se piarda pentru totdeauna. Sa salvezi de la pieire, sa reconstitui pe cit posibil ceva valoros iti poate da satisfactii deosebite.

R.: Dincolo de valoarea sa ca monument arhitectural, ati fost impresionati si de istoria casei, de povestea familiilor care au locuit aici ?
S.O. : Din pacate multe din actele ce vorbesc despre casa s-au pierdut. Am reusit sa recuperam si sa salvam de la degradare o mica parte din ele, inclusiv citeva fotografii cu personaje ce au populat casa. Din pacate, fara imagini ale casei. Aceste acte datind doar din 1850 vorbesc despre un anume Georg Kimp ce a fost lasat la vatra din armata austro-ungara in 1868. Apoi un anume Joan Junesch, proprietar al casei pina in 1929 cind lasa casa drept mostenire cu drept viager nepotului Georg Kaul , casatorit cu Katharina Kaul, nascuta Kimp.Acestia vor deveni parintii Ecaterinei Kaul care se va marita cu Guess Cristian, plugar si-l vor avea ca fiu pe Guess Wilhelm Ioan,cetateanul german de la care am cumparat casa.

R.: Care au fost pasii pe care i-ati urmat pentru a putea incepe renovarea imobilului?
S.O.: Primul pas a fost intocmirea dosarului pentru Patrimoniu ceea ce a presupus in primul rind consultarea unui arhitect pasionat si preocupat de restaurarea cladirilor vechi. Am gasit o prietena, arhitect Ileana Fantana care tocmai se inscrisese la un curs de restaurare organizat la Cluj de fundatia Transilvania. Intocmirea dosarului a fost laborioasa (se cer multe acte, studii de specialitate etc), dar nu imposibil de realizat.
Paralel am luat legatura cu Fundatia Mihai Eminescu care prin d-na Luminita Holban a facut un gest de mare generozitate si m-a invitat in septembrie 2006 la un seminar si curs practic de restaurare in zona Viscri – Malancrav. Fundatia a contribuit la finantarea lucrarilor pentru fatada. Suma nu a fost mare,1000 euro, dar a insemnat mult pentru mine ca valoare sentimentala: m-a incurajat pentru a porni lucrarile de restaurare.

R.: Ce ne puteti spune despre mana de lucru pe care ati folosit-o?
S.O.:O mare problema a fost gasirea echipei cu care sa lucrez. Primele firme cu care am vorbit cereau sume astronomice si nici nu se pricepeau sa lucreze cu materiale traditionale. Asa ca din nou m-a ajutat Fundatia MET recomandindu-mi echipa cu care au lucrat ei. Echipa SC CRAFT HOUSE SRL condusa de dl. Radu Trifan si dl. Florin Brebeanu, ambii specializati de catre Fundatia MET in lucrari de restaurare cu tehnici traditionale au o vasta experienta in restaurari de cladiri vechi in Sighisoara, Sibiu, Cisnadie, Brasov, Viscri, Bunesti, Malancrav, Laslea si alte localitati unde au fost solicitati de catre beneficiari romani si straini. Mai multe lucrari de restaurare la care au participat in Sibiu au fost premiate.

R.: In ce constau principalele lucrari de renovare ale casei pe care le-ati intreprins pana acum?
S.O.:Primul lucru ce trebuia facut era un sistem de drenaj pe care pot spune ca l-am conceput aproape singura (informatii de la specialisti, intrebari la specialistii englezi, multe ore de cautare pe Internet, am adunat texte si poze cu drenuri, furnizori de materiale etc) si acum FUNCTIONEAZA! In acest fel am asanat binisor terenul de sub casa.
A doua mare problema era consolidarea cladirii care mai avea un pic si se darima  Fatada era lasata mult in fata (si datorita girlei din fata casei care e o sursa permanenta de apa ce se infiltreza in beci si pentru care intr-o tara civilizata s-ar gasi mai repede o solutie pentru a proteja arealul monumentului) Toata casa se sprijinea pe niste popi ce sustineau grizile. S-a gasit solutia incastrarii in zidul frontal a unor grinzi de stejar ce sustin tirantii. S-a consolidat apoi intreg acoperisul: capriorii, contravintuirile, cosoroaba. Am recuperat peste 6000 de tigle vechi. S-au  inlocuit grinzile de sprijin putrede cu grinzi de stejar, s-au spart toate betoanele din beci si demisol  si s-a inlocuit pavajul lor cu piatra de riu , s-a refacut toata tencuiala cu mortar cu var si nisip pentru a lasa  peretii sa respire. S-a inlocuit fereastra ‚’ moderna’’ cu una traditionala. Urmeaza sa se refaca aspectul de lemn al treptelor scarii

R.: Ce tipuri de materiale ati folosit?
S.O.:Toate lucrarile s-au facut cu materiale si metode traditionale.
In interior s-a decopertat tavanul pentru a ajunge din nou la grinzile originale, s-a dat jos lavabila si tencuiala cu ciment si s-a tencuit cu mortar traditional, urmind a se varui peretii.
Tot timpul am urmarit reconstituirea casei mergind pina la straturile profunde, de exemplu la fatada s-a constatat ca ornamentele rosii erau recente, din ciment si nu aveau nici o legatura cu aspectul original, culoarea utimului strat fiind alba cu ornamente ocru, iar lemnaria verde.

R.:Care este stadiul actual al lucrarilor? Ce mai urmeaza?
S.O.: Datorita timpului nefavorabil, am intrerupt lucrarile. Din primavara vom finaliza restaurarea completa a tencuielilor si zugravelilor. Pentru asta am obtinut si un credit cu dobanda avantajosa din partea Oficiului National pentru Restaurarea Monumentelor Istorice.

R.: Ce destinatie va avea casa?
S.O.:Locuinta in principal, dar datorita viitorului atelier de pictura, indeosebi pictura de mobilier, dorim s-o includem in circuitul turistic, pentru numerosii turisti ce vin sa viziteze Cetatea aflata in apropiere. De asemenea, atelierul gazduit in imobil va servi si la organizarea de cursuri de pictura pe lemn.

R.: Va dorim mult succes!"

(link catre alt articol publicat in Ziarul de Duminca-supliment al Ziarului Financiar):
www.zf.ro

CETATEA PREJMER

Sapte sunt tipurile de monumente si obiective culturale din Romania incluse in patrimoniul UNESCO, incepand cu bisericile din nordul Moldovei (8 obiective), bisericile de lemn din Maramures (8 obiective), satele sasesti (7 obiective), cetatile dacice din Orastie (5 obiective), biserici oltenesti (1 obiectiv), cetati medievale (1 obiectiv) si Rezervatia Naturala Delta Dunarii.

Satele sasesti

Oricum ar fi, „fortificatii satesti“ sau „fortificatii sasesti“, ele reprezinta doua tipuri in stransa relatie una cu cealalta: biserici fortificate si sate fortificate. Chiar si in cazurile in care intreaga localitate este incercuita de ziduri, biserica locala, avand dimensiuni impresionante, dominand intreaga zona si vizibila de la foarte mare distanta, este la randul sau fortificata si reprezinta citadela micii cetati.

Asemenea sate sunt specifice primelor secole ale mileniului II, fiind ridicate de colonistii veniti din Saxonia in aceasta zona montana si piemontana, care era pe atunci zona de granita. Avand in istorie numeroase asedii, datorate predominant invaziilor turce sau tatare, dar si numeroaselor razboaie civile sau religioase, siturile sasesti reprezinta si monumente de arhitectura, unicat in Europa prin polivalenta lor religioasa, militara si civil-laica, prin utilitate, dimensiuni si specific.

Stavila in calea navalirilor tataresti si turcesti, cetatile si bisericile fortificate sasesti au reusit sa cistige lupta cu timpul si sa ramina cit de cit in picioare. Aproape toate au conservat turnuri masive, situate sub traversa vestica a navei centrale, prevazute cu un drum de straja si cu ferestre de tragere, cai de acces protejate de ziduri de incinta, santuri si turnuri de intrare.

Pentru perfectionarea protejarii edificiului, navele laterale erau, adeseori, demolate, din piatra sau din birne de lemn erau construite niveluri defensive sub cor, ori dedesubtul intregului ansamblu de cladiri ecleziastice, pe console sau pe arce butante, sub contraforturi. Catre sfirsitul secolului al XV-lea, in unele locuri, dupa demolarea vechilor cladiri ecleziastice, ale bisericilor intarite, s-au ridicat noi constructii unitare, compuse dintr-un singur corp de cladiri, cu etaje defensive, sprijinite pe console si cu arce butante situate intre contraforturi. Aceste fortificatii au fost prevazute cu ferestre de tragere, catapulte si metereze, o clopotnita, construita separat, fiind de obicei inclusa in zidul de incinta. Dincolo de interesul pe care il prezinta pentru studiul fortificatiilor, cetatile si bisericile sasesti sint martori semnificativi pentru istoria artei si a arhitecturii Transilvaniei medievale, cu puternice influente germane, boemiene, austriece, romanice si gotice.

Desi numarul acestora se ridica la peste o suta, lista UNESCO cuprinde un numar de sapte obiective: Biertan, Calnic, Darjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor si Viscri, grupate toate in judetele Brasov, Sibiu, Harghita si Alba.

Prejmer (Tartlau) este cea mai cunoscuta fortificatie saseasca in Romania,cea mai mare si bine conservata cetate taraneasca din sud-estul Europei, fiind si cea mai puternica dintre ele. Situata la 15 km de Brasov asezarea este atestata documentar pentru prima oara in 1211 printr-un document adresat de Andrei al II-lea catre cavalerii teutoni. Prin acest document, cavalerilor teutoni li se acordau drepturi asupra raului Tarlung (Tartillou). In imprejurimile acestuia se naste localitatea Prejmer (Tertillou).

In 1222 - intr-un alt document emis de Andrei al II-lea apare din nou raul Tarlung (Tartelowe).

In 1360 - apare prima oara denumirea de Prasmar.

Biserica a fost construita intr-un plan de cruce greaca in secolul al XIII-lea ( mentionata documentar in 1240, in 1646 devine "Oppidum"). Acest edificiu in forma de cruce, care dateaza de la inceputul goticului a fost intemeiat de cavaleri teutoni si colonisti sasi ce proveneau din Turingia, fiind influentat de santierul cistercian de la Kerz. El a fost inconjurat de ziduri avind o inaltime de 12 metri, ce descriu un plan patrulater cu unghiurile rotunjite si sint protejate de palisade, santuri umplute cu apa, patru turnuri si doua fortificatii avansate. Detaliile de pietrarie tradeaza prezenta unor mesteri veniti de la Carta, iar asemanarile cu unele monumente din Germania sint evidente. Biserica a fost extinsa la sfirsitul secolului al XV-lea, cind au fost introduse ferestre ce poarta amprenta stilului gotic tirziu, si ancadramente noi, peste cele originale. Patrimoniul Bisericii Evanghelice din Prejmer are o valoare artistica inestimabila. Altarul poliptic, cel mai vechi din Transilvania (datat la mijlocul secolului al XV-lea), este format dintr-un triptic cu panou central si aripi pictate pe ambele fete, reprezentarile iconografice prezentind Patimile lui Iisus, Rastignirea, Spalarea picioarelor, Cina cea de taina, Biciuirea la stilp, Invierea etc. Compozitiile sint simple, amintind de mai vechi scheme iconografice, au un colorit viu, cu o stralucire particulara a tonurilor de rosu, pus in evidenta de fundalul aurit. Influenta scolii de pictura austriece este evidenta prin incercarea de a sugera perspectiva geometrica a imaginilor de interior. Vesmintele insa au o pregnanta inspiratie din vesmintul tipic al sasilor din zona In jurul acesteia a fost construita o cetate taraneasca pentru aparare comunitatii sasesti. Fiind situata in estul Transilvaniei, cetatea trebuia sa apere pasul Buzaului, a fost atacata de 50 de ori nefiind cucerita niciodata de turci.

Zidurile cetatii dateaza din perioada primei invazii turcesti, 1425-1505 si au 12 m inaltime.Cetatea fiind conceputa spre a servi de refugiu si aparare pentru populatia satului pe timp de razboi este structurata pe doua incinte: una principala, de forma circulara, cu diametrul de circa 80 m si ridicata dupa 1427, din ordinul regelui Sigismund de Luxemburg (1387-1437), iar cea de-a doua, mai mica decit cealalta, este alipita gangului boltit (zwinger) al portii de intrare. Cea de-a doua poarta care strajuieste pasajul avea rolul de a opri hoardele de invadatori care reuseau sa treaca de prima poarta, astfel acestea erau prinse la mijloc. Zwinger-ul este prevazut cu arce puternice, are o lungime de 50 m si o functie de aparare precisa, asigurata de hersa - un gratar din lemn intarit cu benzi din fier ascutite la partea de jos. Coborita fulgerator, aceasta izola avangarda asediatorilor de grosul ostirii. Un drum de straja folosea pentru aprovizionarea luptatorilor de la creneluri. Pe linga gurile de foc fixate in ziduri, in cetate se afla un dispozitiv de lupta neobisnuit: vestita orga a mortii. Formata din mai multe arme asezate la un loc, care trageau toate deodata, ea producea dusmanului o mare panica si pierderi grele.

Zidul incintei principale este intarit la exterior prin citeva bastioane de forma aproximativ cilindrica. Zidurile incintei principale circulare dispuneau de guri de tragere, pastrate pina astazi, prin care satenii se puteau apara tintind cu arcuri, ulterior cu arme de foc. La interior zidul este captusit cu 272 de camari dispuse asimetric pe trei si patru niveluri, legate intre ele prin scari de lemn, impartite in 60 de compartimente, prevazute cu beciuri si hambare. Pe timp de pace erau camere de provizii, iar pe timp de asediu erau in acelasi timp si camere locuibile. Numarul de pe usa era corespondentul casei din localitate, fiecare familie avand in cetate o camera care era mostenita din tata in fiu. Azi, o singura familie mai locuieste in cetatea taraneasca de la Prejmer si ingrijeste acest monument medieval, vechi de peste 500 de ani.

In cetate mai exista un drum de rond care ajunge in unele locuri la 4 m latime, acesta este situat la ultimul nivel, la o inaltime de 12 m.

Cetatea mai era aparata de un sant de apa de 18 m latime si 2-4 m inaltime. In 1788 s-a construit poarta exterioara care se mai pastreaza si azi. Izvorul cel mai important pentru istoria Prejmerului este lucrarea cronicarului prejmerean Thomas Tartler, preot la aceasta parohie, lucrare intitulata "Tartlauer Chronic" (Cronica Prejmerului).

Cetatea, intrata in circuitul turistic in perioada 1960-1970, a fost restaurata cu bani veniti de la fundatii germane. Cetatea detine un mic muzeu etnografic cu obiecte de cult sasesc: porturi, ceramica, mobilier pictat

Acces: din Brasov, prin Triaj spre Harman, Buzau
16 km de Brasov